Amelia, voluntar Telefonul Vârstnicului

Pentru Amelia, unul dintre voluntarii dedicați ai proiectului Telefonul Vârstnicului, activitatea de voluntariat a debutat în anul 2010, când s-a decis să se implice în acțiuni de protejare a mediului.

După câțiva ani, a vrut să se dedice unor proiecte care vin în ajutorul semenilor ei.

Despre Telefonul Vârstnicului, program pe care l-a considerat o inițiativă îndrăzneață pentru societatea noastră, a aflat de pe internet. A simțit că este exact ceea ce vrea să facă și, desi i s-a părut o mare responsabilitate, Ameliei îi plac provocările, așa că a acceptat-o și pe aceasta.

Mai ales că știa că această categorie de vârstă este și mai vulnerabilă din cauza lipsei de proiecte dedicate, dar și pentru că știa din experiență personală ce înseamnă singuratatea la vârsta a treia, stare pe care o resimte și tatăl ei.

De trei ani și jumătate este voluntar și în reapelare la Telefonul Vârstnicului, o linie telefonică gratuită pentru seniorii care se simt singuri sau care nu mai au pe nimeni. În fiecare săptămână, Amelia îi sună pe cei patru “bunici” cu care s-a împrietenit, iar conversațiile diverse pe care le are cu fiecare dintre ei, o deconectează de cotidian.

Acești oameni veseli, de la care are multe de învățat și din ale căror familii simte că face parte, o ajută să vadă înaintarea în vârstă într-o lumină optimistă și să creadă că există speranță de mai bine pentru toți cei care se simt singuri.

Distribuie pe:

FII LA CURENT CU NOUTĂȚILE!

Înscrie-te la newsletter

URMĂREȘTE-NE: