Programul „Generații” continuă și în patru centre de zi din București și județele Galați și Covasna. Seniorii care vor să se mențină activi, pot deveni mentori on-line pentru copiii din program

Dublu laureat al Galei Societății Civile, la categoriile „Proiecte și campanii de voluntariat” și „Servicii de asistență socială”, programul național Generații continuă. În patru centre comunitare din București și din județele Galați și Covasna, proiectul se desfășoară cu finanțare oferită de Raiffeisen Bank.

Noutatea începutului de an școlar 2020-2021 o reprezintă desfășurarea activităților din centre în mediul on-line. Acest fapt constituie o provocare și pentru voluntarii seniori din centrele comunitare, care sunt nevoiți să se adapteze situației și să deprindă metoda de lucru on-line. În acest fel, vârstnicii vor putea să relaționeze, în continuare, cu copiii care provin din medii devaforizate și, prin experiența lor, să contribuie la dezvoltarea acestora. Pentru unii dintre acești copii, implicarea voluntarilor seniori poate însemna chiar menținerea lor în sistemul educațional și continuarea activității școlare, rezultatele lor fiind vizibil îmbunătățite în urma unei astfel de interacțiuni.

Colaborarea și schimbul de experiență dintre copii, tineri și vârstnici au un efect benefic asupra tuturor părților implicate. Copiii și tinerii  beneficiază de experiența și sprijinul seniorilor, în timp ce calitatea vieții acestora se crește.
“Din cauza vidului de activitate, a vidului creat la bătrânețe, am simțit că trebuie să fac ceva. Ce puteam face decât ceea ce îmi place cel mai mult, să lucrez cu copiii – iubesc foarte mult copiii – și să fac matematică? Copiii transmit o vitalitate și o energie extraordinară care este benefică. Dacă într-adevăr lucrezi cu sufletul cu copiii, atunci ajungi să gândești pozitiv.” – doamna Ani Drăgănescu, voluntar Centrul Generații de 9 ani

Persoanele vârstnice care doresc să își asume un nou rol social, pot deveni mentori on-line pentru copiii din centrele Generații. Pe cei care sunt singuri și resimt puternic sentimentul de inutilitate, voluntariatul îi poate ajuta să își recapete valoarea personală și bucuria de a trăi.

Mentorii on-line trebuie să fie specialiști într-un domeniu, să aibă o atitudine pozitivă și disponibilitatea de a lucra cu copiii. Nu trebuie să le lipsească, însă, anumite competențe digitale necesare organizării de sesiuni on-line pe teme de interes pentru copii: sprijin în realizarea temelor, meditații la diferite materii,  cluburi și ateliere educaționale interactive, cercuri vocaționale sau sesiuni de dezvoltare personală.
„Am vrut să fac ceva și am sunat la Telefonul Vârstnicului. Am avut de ales și am ales meditații la matematică. Cei care vor să facă acest tip de muncă trebuie să fie răbdători, calmi și să îi învețe pe copii cu dăruire părintească, pentru că așa vor ajunge la sufletul lor.” – domnul Gabriel Marin, voluntar Centrul Generații de 2 ani

Cei care vor sa afle mai multe informații pot suna la 0800-460–001 –Telefonul Vârstnicului, linie gratuită și confidențială de consiliere socială pentru vârstnicii din România. Înscrierea în program se face și prin completarea formularului on-line.

Distribuie pe:

FII LA CURENT CU NOUTĂȚILE!

Înscrie-te la newsletter

URMĂREȘTE-NE: